A fost preot în Parohia Covăsînț în perioada 1914-1932. A fost un simbol al românismului, fiind extrem de implicat în păstrarea identității naționale a românilor sub administrația maghiară. În decembrie 1918, după proclamarea Marii Uniri, în perioada de teroare instituită de garda maghiară înainte de instaurarea administrației românești, a fost torturat și pus să își sape singur groapa, scăpând de la moarte doar în urma intervenției ferme a localnicilor.